Gustul viitorului
(fragment)
- 31-08-2006
- Nr. 336
-
Jean-Claude GUILLEBAUD
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
„Iata-ma aici Imbecil, ignorant, Om nou in fata lucrurilor necunoscute.“ Paul Claudel, Tête d’or Orice analiza implica si o parte de angajament personal, ceva „preconceput“. Deci, ar fi mai bine sa ne explicam inca de la inceput si, pe cit se poate, fara viclenii speculative. Angajamentul meu, inspirat dintr-o formula a lui Max Weber, este continut de titlul acestei carti: politica inseamna gustul viitorului sau gustul pentru viitor. Dar, dupa parerea mea, acest „gust“ nu este o simpla inclinatie sentimentala spre promisiunile viitorului si nici o fericita abandonare in imprevizibil. Ca sa formulez altfel, el nu se reduce la optimismul visatorului care se lasa in seama providentei. A avea gustul pentru viitor inseamna a dori sa-l guvernezi; inseamna a refuza ca acest viitor sa depinda de legile intimplarii, sa fie abandonat fatalitatii, dominatiei sau acelei logici mecanice ca-racteristice unui „proces fara subiect“. A fi preocupat de ideea ca exista o zi de miine ce trebuie construita inseamna asadar a renunta la renuntarea contemporana. Putem constata efectiv ca, zi de zi, o mie si unul de argumente colaboreaza la sabotarea oricarei forme de hotarire care se pune in actiune. Asemenea argumente vin dinspre puterea autonoma a tehnicii, dinspre imperialismul intimidant al […]