Hristofor: chipurile unui sfînt fără chip

În genealogia livrescă a tribului marmaritean, la care se referă David Woods şi J. Schwartz, rolul unei unităţi militare din Benghazi, regiune de lîngă graniţa Libiei cu Egiptul, ai cărei soldaţi nord-africani fuseseră luaţi prizonieri de romani în ultimii ani ai secolului al III-lea sau în primii ani ai secolului al IV-lea, este doar o notă de subsol fără vocaţie istorică. Soarta cohortei, strangulată în iţele istoriei mari, indică însă tipul de organizare militară ce poartă, la rîndul ei, un alt prenume al împăratului Diocleţian, Valerius, şi clarifică un segment de timp care se suprapune cu negocierile pe care trebuie să le fi purtat Arhiepiscopul Petru al Alexandriei în anul 302, pentru ca cinci sute dintre ostaticii luaţi de romani să fie răscumpăraţi. Alţii, în schimb, fuseseră transformaţi în unitate operativă romană, traversaseră marea, ajunseseră în Antiohia şi fuseseră înregimentaţi în Cohors Tertia Valeria Marmaritae, fiind obligaţi să lupte pentru împăratul Diocleţian. În fluxul deportărilor, pare să fi nimerit şi un ins a cărui înfăţişare este înregistrată ca diformitate şi care, translatat din crîmpeie de manuscrise la note disparate dintr-un secol sau dintr-altul, se botează Hristofor.   Inflorescenţa de detalii antropologice, teologice, iconografice, vast şi imbricat-culturale, este una dintre formele […]