Iarna îngerilor

  • Recomandă articolul
„Prea repede trecem, prea repede trecem“, îmi spunea domnul Remus Cocoş, în vreme ce îl ţineam de braţ, conducîndu-l de la sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Braşov, din Piaţa Sfatului, către Strada Lungă. Am crezut că m-am grăbit eu la trecerea de pietoni şi obosise; dar mă înşelam. Era vremea de acum, în zilele de ajun ale Crăciunului, dar în urmă cu mai mulţi ani. În jur ningea cu fulgi din aceia mari, mari şi foarte pufoşi, şi domnul Cocoş a ţinut să ne oprim. Cu faţa spre cerul alb, a deschis gura cu un zîmbet larg şi îngiţea cu nesaţ fulgii aceia mari de zăpadă veniţi de sus, ca un copil. Este ultima amintire cu el; Alexandru Salcă i-a urmat la conducerea Asociaţiei Deţinuţilor din Braşov (plecat şi el din lumea noastră). El mi-a spus mai tîrziu, în anul care avea să urmeze, că în acea iarnă domnul Cocoş a murit fericit.   Scena, petrecută cu mai bine de un deceniu în urmă, are acum un alt context. La Bucureşti, în Parlamentul României începe întotdeauna o nouă rundă de negocieri asupra proiectului eşecurilor. Se luptă la Roşia sau Pungeşti sau în alte locuri  pentru apărarea ei, în vreme […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.