ICR Lisabona, Bach, teatru, film şi o poveste de la Estoril
GALERIE FOTO
- 24-04-2015
- Nr. 769
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Focus
- 3 Comentarii
Joi, 9 aprilie, în Catedrala Patriahală din Lisabona, s-a auzit, timp de 60 de minute, muzica lui Bach, interpretată de un român. E vorba de violoncelistul Răzvan Suma. A fost concertul care a pecetluit mutarea ICR Lisabona în noul sediu, în cartierul Alfama, o zonă de „deal-vale“, în care casele sînt construite în pantă, unde se aude fado şi pe unde trece vestitul tramvai galben, 28, o emblemă a Lisabonei, aşa cum la Londra sînt taxiurile şi autobuzele descoperite. În catedrala patriarhală, timp de 60 de minute nu s-a auzit nici musca, n-a sunat nici un telefon, s-a stat în picioare, la concert participînd peste 500 de persoane. Aceste persoane au venit la concert din proprie iniţiativă, fiind anunţaţi prin două portaluri cu mare audienţă: EGEAC şi Agenda Culturală a Lisabonei. La ICR Lisabona, există o echipă entuziastă, iar directorul Daniel Nicolescu şi directorul adjunct, Gelu Savonea, lucrează cu două fete brici, Marinela Banioti şi Roxana Rîpeanu – referente, în limbajul poziţiilor în ICR –, care, pe lîngă o foarte bună cunoaştere a limbii portugheze, au puterea să deschidă uşi, să fie în contact cu piaţa culturală din Lisabona. Marinela Banioti: „Domnul director Daniel Nicolescu mi-a acordat încredere. Putem să […]
Desi Institutele Culturale ale Romaniei, din străinătate, sînt gîndite şi au ca menire atragerea publicului din tara respectiva, si asemenea programe – de întilnire a românilor de acasa cu cei de pe alte meleaguri – au farmecul si frumusetea lor.
Am adaugat patru fotografii, in interiorul articolului, despre programul „Acasa”, initiat de Ambasada Romaniei în Portugalia, program pregatit si prezentat de Mihaela Craciun, consilier la Ambasada, fosta jurnalista la TVR International – a realizat un exceptional serial dedicat jurnalistilor care au lucrat la Radio Europa Libera. Episoadele pe care eu le-am vazut au fost cu Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Mircea Carp, Radu Calin Cristea, Raluca Petrulian, Victor Eskenasy, Gelu Ionescu – dar episoadele, un adevarat documentar TV, au fost mult mai multe.
Multumesc doamna Liana Saxone-Horodi pentru prilejul de a reveni (la) „Acasa”. Va transmit numai bine dumneavoastra, sotului dvs. si tuturor celor care traiti in Israel, dar n-ati uitat de Romania.
Zilele acestea am primit filmul mai multor evenimente de la Lisabona: inaugurarea noului sediu al ICR-ului și întâlnirile organizate de Mihaela Crăciun- în trecut renumită realizatoare la TVR-i a emisiunii ”Articolul VII”- astăzi realizatoarea întâlnirilor „ACASĂ” la Lisabona. Toate filmulețele sunt realizate la înalt nivel tehnic și cu un talent deosebit de a reda CULOAREA LOCALĂ. „ACASĂ”, în țara Oașului este într-adevăr ACASĂ. Costume, obiceiuri, poezie, proză și mâncărurile specifice aduse de pe meleagurile Oașului.
Te cucerește și totodată te uimește colaborarea întru toate a Ambasadei României și a filialei ICR-ului.
Domnul Ovidiu Simonca s-a remarcat și el în public, înălțimea lui neputând fi trecută cu vederea.
Articolul este minunat. Nici nu putea să fie altfel pentru că, atmosfera deosebită care domnește la Lisabona te face să te simți cu adevărat ACASĂ.
OMUL SFINȚEȘTE LOCUL ! Sunt OAMENI care au reușit să fie OGLINDA ROMÂNIEI.
Ar fi bine dacă exemplul de la Lisabona ar fi adoptat și în alte țări în lume.
Daca tot ai ajuns in Estoril puteai lua trenuletul mai departe si ajungeai in 10 minute la Cascais, mult mai frumos si mai „portughez”, unde gaseai din pacate doar locul casei unde a stat Eliade. Lupeasca a murit in vara lui 1977. Mostenitorul lui Monique U a fost prensul Paul, mare lucru nu a mostenit dar caietele-memorii ale lui Carol sunt foarte interesante, desi Lupeasca a rupt multe pagini din ele.
Apropos de Pessoa: sper ca te-ai fotografiat alaturi de el pe banca pe „dealul” vis-a-vis de Alfama, chiar daca dom Fernando era turnat in bronz. Si mai erau doua obiective formidabile de vazut (basca turnul Bethleemlui – Belem in portugheza si muzeul calestilor): palatul de turta dulce de la Sintra ramas exact ca in ziua cand familia regala l-a parasit in goana la 1908 cred si noua gara Oriente din nordul Lisabonei (se pleaca si spre Fatima), opera lui Calatrava – arhitectul care rivalizeaza cu Renzo Piano, o dantelarie de metal si sticla fantastica in lumina soarelui mai intotdeauna prezent in Lisboa.
Poate scrii si un reportaj al calatoriei lusitane.