Identitate etica la Eugène Ionesco

Etica si scepticism Constiinta relativitatii oricarui sistem de valori si, deci, si neputinta de a avea convingeri ferme sint vizibile la Eugène Ionesco inca din perioada frondei avangardiste a lui Nu. Depistind sursa negativismului sofistic al tinarului Ionescu in „neincrederea avangardista in literatura“, Ion Pop vede relatia dintre nonconformistul (anti)critic si cititorul prezumtiv al acestuia ca pe o punere in situatie a gratuitatii existentiale si, implicit, metafizice, precum si a unui ostentativ relativism gnoseologic si axiologic (si, deci, si comunicational si estetic): „Adevarul despre celalalt si adevarul despre sine cad sub incidenta aceluiasi scepticism radicalizat“, criticul nefiind decit „una din fetele celui ce se gindeste pe sine insusi sub semnul oscilatiei intre extreme, agravata de incapacitatea ostentativ marturisita de a ajunge la niste convingeri stabile“1. Structuralul scepticism gnoseologic ionescian ar putea oarecum justifica si chiar „scuza“ aparenta abandonare – de catre un „eu“ devenit victima a unei patetice farse metafizice – a oricaror imperative etice: „Tot ceea ce se poate numi, tot ceea ce se poate discuta intra in planul mic al sensurilor umane, se desprinde de pe planul absolutului si nu mai e adevarat si nu mai merita nici o considerare. Nu putem sti, nu putem numi, nu putem […]