Ii cer scuze spectatorului

Multe se pot intimpla intr-o sala de teatru la premiera unei piese cu subiect fierbinte, cum ar fi comunismul si proliferarea lui. Si mai ales cind sala este o incapere care tine alaturi si publicul si artistii interpreti. Istoria teatrului este plina de intimplari „intrate in legenda“, cum ar fi rosiile aruncate pe scena Scalei din Milano daca tenorul nu-l prinde pe „do“ de sus sau dialogul la sfirsitul lui Richard al III-lea, cind actorul ofera regatul pentru un cal, iar un spectator intreaba daca un magar nu-i bun. – Ba da, poftiti pe scena, i-ar fi raspuns Richard III, disperat ca-si pierde definitiv coroana… Si multe alte amuzante intimplari. Ce s-a petrecut in Sala Atelier a TNB, duminica 30 septembrie a.c., la premiera oficiala a piesei Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal, n-ar fi trebuit sa se intimple tinind cont de deontologia omului de teatru. Pentru noi, actorii, prestatia din scena se incheie la aplauze. Spectatorilor le-a placut sau nu reprezentatia. Un actor sau altul. Spectatorii sint ratiunea noastra de-a exista. Ei vin la teatru, platesc bilet si vor sa se bucure de piesa si artisti. Unii sint tacuti, altii nu aplauda, altii pleaca inainte de final ridicind un […]