Ilegitim – o dramă de familie nereușită

  • Recomandă articolul
Ilegitim este cel mai recent lungmetraj al lui Adrian Sitaru, rezultat în urma unei colaborări cu atelierul de actorie pentru neprofesioniști, condus de Alina Grigore, în cadrul căruia cîțiva profesioniști și amatori și-au construit personajele pe o perioadă lungă de timp (peste un an și jumătate). Odată finalizat acest proces, actorii au locuit pentru două săptămîni în aceeași casă, împreună cu cei doi directori de imagine care au filmat zilnic interacțiunile lor, fără a trage mai mult de o dublă. Actorii nu au lucrat pe scenariu, dar primeau de la regizor indicații succinte cu o zi înainte (de exemplu, în secvența de deschidere, Bogdan Albulescu știa doar că personajul lui trebuie să provoace conflictul cu tatăl interpretat de Adrian Titieni). Începînd cu o liniștită masă în familie care se transformă într-o demascare a capului familiei Anghelescu, Ilegitim trece de la acuzarea medicilor ce raportau femeile care nu doreau să păstreze sarcina, în perioada comunistă, la o discuție despre legitimitatea incestului și, eventual, a copiilor rezultați dintr-o astfel de relație. Alăturarea acestor teme grave e forțată și artificială și parazitează dezvoltarea personajelor ale căror povești sînt mai puțin senzaționale. Și, prin asta, și autenticitatea relațiilor pe care actorii le-ar fi putut […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12878 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }