In amintirea lui Corneliu Baba

Iubite Maestre, De la ultima scrisoare a mai trecut un an, se comunica greu intre lumi, doar gindurile se primesc cu regularitate si apoi nici nu stiu cita importanta mai dati timpului, astfel ca scriu rar. Noi continuam sa traim intr-un fel de normalitate, viata pe pamint este inca asa cum stiti; insumate chiar si mizeriile, e superba, viitorul insa nu mai este presarat cu surprize ca altadata, poate din pricina pregnantei actualitatii trecutului, care nici el nu mai seamana cu ce stiam: spaimele Dumneavoastra au devenit nostalgie, iar regii nebuni nu mai sint singuri. Prin logica reciprocitatii, daca exista vreuna intre cele doua lumi, indraznesc sa va-ntreb daca credeti in viata de pe pamint, pentru ca, in caz afirmativ, si pentru noi ar fi mai usor; pe aici doar legea lui Lavoisier este cit de cit incurajatoare. Pentru ca voiati sa stiti, in ce ma priveste, rezist inca in fata sevaletului, trec chiar si peste faptul ca zilele trecute mi-a mai disparut un vis, tot din atelier. In fapt, nimeni nu l-ar putea folosi, daca nu ca ostatic. Altfel, continuu sa ma mai bucur de culori, sa cred in simetrie si in aceleasi cauze pierdute. Mai pastrez in memorie […]