În curtea interioară (II)

Puternic psihologizată, proza scurtă a Gabrielei Adameşteanu grupată sub titlul Gara de Est şi reunind texte de factură foarte diferită (de la nuvele ample, cu extensie epică, la exerciţii şi experimente audio-narative) explorează, cu fiecare ocazie pe care şi-o creează, eul profund al unui personaj. Această imersiune e de alt tip decît cea dimensionată moral, modulînd o conştiinţă reflexivă (la Augustin Buzura), sau decît cea tatonînd abisalitatea individului excepţional, conturînd un supraom, un „stăpîn“ (la Nicolae Breban).   Gabriela ADAMEŞTEANU, Gara de Est. Proză scurtă, în Opere II, Prefaţă de Paul Cernat, cronologie de Andreea Drăghicescu, Editura Polirom, Iaşi, 2008, 632 p.   Interioritatea personajului, fie el masculin sau feminin, se „dozează“ cu minuţie şi fineţe prozastică, devoalîndu-se gradat, într-un crescendo atent preparat. La început avem o siluetă între altele, o tînără, de pildă, care merge alături de un coleg mai vîrstnic şi îl ascultă vorbind (O plimbare scurtă după orele de serviciu) sau chiar o voce, atît, care se face auzită (Scurtă internare, Drum comun, Dialog, Vară neliniştită). Treptat, silueta capătă carnaţie, profilul vag se conturează, umplîndu-se cu o substanţă umană individual disociată şi definită. Iar vocea îşi obligă auditoriul ficţional, ca şi pe cititorii povestirii respective, s-o şi […]