„În film, singura modalitate de a vorbi despre realitate este prin intermediul metaforelor“

Unul dintre cele mai aşteptate filme din cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (26 martie-2 aprilie) a fost La danza de la realidad, în regia excentricului regizor chilian Alejandro Jodorowski (cunoscut pentru filme precumEl Topo sau Santa Sangre), primul film al său în ultimii 23 de ani. Un film autobiografic, al împăcării cu trecutul, La danza de la realidad vorbeşte despre necesitatea iertării şi a confruntării cu trecutul. În stilul bine-cunoscut al lui Jodorowski, realitatea este transpusă prin imagini care îmbină o anume violenţă a reprezentării, de multe ori grafică, şi o notă de suprarealism care trimite mereu la un strat mai profund al înţelegerii existenţei. Am stat de vorbă cu Brontis Jodorowski (invitat la festival), fiul regizorului, care, în La danza de la realidad, îl joacă pe propriul bunic, Jaime, o figură tiranică, autoritară, simbol al totalitarismului în toate aspectele societăţii.   La danza de la realidad este un film care constituie şi un proces de vindecare, de împăcare cu trecutul. Cum se încadrează în acest context faptul că tu, fiul lui Alejandro Jodorowski, îl joci pe tatăl său? Cum se reconfigurează trecutul? Trecutul nu prea contează, pentru că amintirile sînt, oricum, nişte ficţiuni. Şi, în plus, nefiind vorba […]