„În generația mea, matematica a reprezentat o opțiune fericită“

Interviu cu Dan BURGHELEA

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

Dan Burghelea este profesor la Departamentul de Matematică de la Ohio State University. S-a stabilit în Statele Unite în 1979. Dan Burghelea s-a format la școala de matematică românească. A absolvit, în 1965, Facultatea de Matematică din cadrul Universității din București. De timpuriu, a avut performanțe internaționale, publicînd, în timpul facultății, în reviste cu impact mondial pentru cercetarea matematică. Prezența sa la Congresul Matematicienilor Români de la Brașov (29 iunie-5 iulie) ne-a oferit prilejul unui interviu pentru Observator cultural. Am dorit să aflăm de la profesorul Dan Burghelea ce înseamnă excelența în matematică și care a fost traseul său profesional, în România și în Statele Unite. Domnule profesor, de unde sînteți de loc? Din Râmnicu Vâlcea. Ce erau părinții dumneavoastră? Tatăl meu a fost ofițer, de formație tehnică, ofițer de geniu, iar mama casnică. De unde pasiunea pentru matematică? Am descoperit-o treptat. Am fost elev la un liceu foarte bun: „Bălcescu“ din Râmnicu Vâlcea; acum se cheamă „Lahovary“. Iertați-mă, ați avut vreodată meditator la matematică? Niciodată. Eu rezolvam probleme de la Gazeta matematică (pe atunci Gazeta de Matematică și Fizică). Am participat și am cîștigat un număr de concursuri organizate de Gazeta matematică. În anii mei de […]

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

Mihnea Moroianu iulie 10, 2011 la 4:13 pm

Dan Burghelea a fost una din stelele matematicii romanesti a anilor ’60 si ’70, o persoana sclipitoare ca inteligentza, spontaneitate si talent matematic.

Mi-a ramas intiparita in memorie o interventie a sa la una din sedintele de „analiza a muncii” la Institutul de Matematica, intr-un moment in care nimeni nu se gandea la o posibila desfiintare a celui mai important dintre institutele Academiei acelei vremi, dar cand „organele superioare” incepusera deja presiunile pe tema virajului necesar de la matematica pura, suspectata pentru „inutilitatea ei” (de care se legau insa cele mai multe realizari ale scolii matematice romanesti) spre „matematica aplicata”, legata de practica, economie si industrie, deci integrabila in programul documentelor de partid. La acea sedintza in care toti ascultasem cu un amestec de plictiseala si resemnare chemarile rituale la apropierea de domeniul aplicativ, Dan Burghelea s-a ridicat pentru a constata, nu fara umorul care-l caracteriza, ca „Noi ne inchipuim ca am putea demara de azi pe maine aceste cercetari in domeniul matematicii aplicate. Dar prin asta noi SUBAPRECIEM COMPLET MATEMATICA APLICATA, lasand a intelege ca ar fi un domeniu in care e suficient sa vrei, pentru a obtine rezultate semnificative, chiar fara vreo traditie si o scoala intemeiata pe eforturile mai multor generatii de cercetatori.” A fost bineinteles cea mai inteligenta replica posibila in contextul dat, intampinata cu o profunda tacere din partea „factorilor de decizie”.

Plecarea din tara a lui Dan Burghelea si a altor cativa matematicieni mai in varsta decat el, (Ciprian Foias, Corneliu Constantinescu, Silviu Teleman, pentru a-i cita doar pe cei mai celebri dintre ei) a fost o catastrofa cu consecintze absolut inestimabile pentru dezvoltarea matematicii romanesti, punand in orice caz capat
„miracolului” initiat de Simion Stoilow si continuat de Miron Nicolescu pana la demiterea lui, foarte curand urmata de „reorganizarea” din 1975, de fapt o desfiintare mascata a celei mai prestigioase institutii stiintifice a Romaniei
„socialiste”.

Comentariile sunt închise.