În legătură cu istoria vieţii mele un răspuns

  • Recomandă articolul
Cînd, în aprilie 2007, am fost acuzat în mod public de a fi colaborat cu fosta „poliţie politică“ din România, am decis – după ce, din proprie iniţiativă, am demisionat din funcţia pe care la acea dată o deţineam ca ambasador al României în Austria, pentru ca problemele mele private să nu apese asupra reprezentării diplomatice a ţării – să nu iau vreo atitudine în faţa atacurilor care se înteţeau din toate direcţiile. Presimţeam că împotrivirea faţă de un verdict pe care îl consideram arbitrar şi nedrept mă va expune pe mine, dar mai ales familia mea, unei agresiuni mediatice şi mai brutale. Singurul lucru pe care am mai îndrăznit să mi-l doresc după această răsturnare a vieţii mele a fost putinţa de a mă reîntoarce treptat către existenţa cotidiană a muritorului „normal“. Am mai sperat şi în solidaritatea tăcută a celor care îmi cunoşteau traiectul profesional de dinainte şi de după 1989: prieteni şi colegi români şi străini, colaboratori, foşti „ucenici“, studenţi. În privinţa acestora nu m-am înşelat şi datorită lor mi-am putut permite să visez că rana deschisă se va lăsa într-o zi vindecată.   Este şi motivul pentru care surprinzătoarele intervenţii ale Hertei Müller şi ale lui […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.