În sfîrşit, primăvară
- 12-03-2010
- Nr. 516
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Joi, 4 martie 2010, la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti a avut loc vernisajul expoziţiei de grup Darul Maeştrilor. Organizator al evenimentului este Asociaţia Elite Art Club UNESCO&Elite Art Gallery. Alegerea datei, în prima decadă a lunii martie, nu este întîmplătoare, ideea fiind ca selecţia de picturi şi sculpturi să se constituie într-un omagiu adus feminităţii de către, cităm din catalog, o sumă de „maeştri ai culorii şi formei“. Evenimentul are şi conotaţii aniversare, marcînd împlinirea a doi ani de la inaugurarea proiectului expoziţional propus de către galerie (Elite Art). Expoziţia din strada Academiei reuneşte lucrări semnate de Vasile Grigore, Traian Brădean, Niculae Iorga, Horia Cucerzan, Mihai Sîrbulescu şi Vladimir Dan Predescu. Un numitor comun al celor mai sus-citaţi, dincolo de faptul că aparţin unor generaţii apropiate, este acela că ei s-au format profesional cu mari artişti interbelici: Ressu, Steriadi, Maxy, Ciucurencu, Catul Bogdan sau Schweitzer-Cumpănă. Lucrările expuse se doresc, prin tematică, tehnici şi soluţii artistice, o punte către marea artă interbelică. Faptul că prezentul este relaţionat cu trecutul exemplar reprezintă un gest de legitimare şi, totodată, un argument în favoarea promovării artei autohtone. Ne amintim că, în 2008, Muzeul Naţional Cotroceni propunea o expoziţie încadrabilă în aceeaşi […]