INFO politic
- 29-10-2002
- Nr. 140
-
Raluca Alexandrescu
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
– Demnitarii si averile lor. Legea privind declararea si controlul averilor demnitarilor a fost votata de Senat joi 24 octombrie, cu 71 de voturi „pentru“, 48 „impotriva“ si o abtinere. Proiectul, care ii vizeaza pe toti cei care au detinut sau detin functii publice dupa 1989, prevede ca averile sint declarate la Curtea de Conturi, dar nu publicate in Monitorul Oficial, asa cum ceruse Opozitia. Declaratiile de avere urmeaza sa se depuna in dublu exemplar la Registrul Public pentru evidenta declaratiilor de avere. La aceste declaratii vor avea acces organele autorizate de lege (instantele judecatoresti, procurorii financiari, instantele jurisdictionale ale Curtii de Conturi etc.). Varianta adoptata de senatori asteapta insa rezultatul votului din Camera Deputatilor, in dezbaterea careia urmeaza sa intre proiectul de lege. – Anchete guvernamentale. Joi 24 octombrie, Corpul de Control al primului ministru a demarat, la solicitarea premierului, actiunea de verificare a tuturor consilierilor guvernamentali, ca urmare a cazului consilierului Fanel Pavalache, arestat de procurorii Parchetului National Anticoruptie (PNA) sub acuzatia de trafic de influenta. El este acuzat ca ar fi pretins suma de 4 milioane de dolari pentru a influenta decizia Curtii Supreme de Justitie in cazul falimentului Bancii Internationale a Religiilor. Tot ca urmare a […]