INFO politic
- 16-07-2002
- Nr. 125
-
Raluca Alexandrescu
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
– Liberalii isi modifica statutul. Joi 12 iulie a avut loc la Palatul Parlamentului intilnirea dintre sefii filialelor liberale si Theodor Stolojan, care si-a reconfirmat cu aceasta ocazie hotarirea de a candida la presedintia PNL. Organizatiile teritoriale ale PNL si-au declarat intr-o majoritate covirsitoare sprijinul pentru Stolojan, 38 din totalul de 47 aratindu-se favorabile propunerilor de modificare a Statutului PNL avansate de Stolojan ca o conditie a depunerii candidaturii. Stolojan a declarat in fata sefilor de filiale ca nu se considera „omul providential“: „nu pot face prea multe de unul singur. Nu am o agenda ascunsa. Nu vreau sa aservesc partidul PSD sau UDMR. Nu sint securist si nici criptocomunist“, a declarat Stolojan. Anterior, pe 9 iulie, Stolojan trimisese comisiei care centralizeaza propunerile de modificare a statutului PNL o scrisoare de prezentare a intentiilor sale de revizuire a Statutului. Propunerile lui Stolojan merg in directia simplificarii maxime a mecanismelor si organismelor de conducere ale partidului, pina la desfiintarea Biroului Permanent Central (BPC), considerat a fi „o sursa de tensiuni si blocare a deciziei“. BPC ar urma sa fie inlocuit de un Birou Executiv, ai carui membri ar fi propusi de presedintele partidului si validati de Delegatia Reprezentantilor Nationali. Ar urma […]