Ingerinţa serviciilor, obedienţa unui jurnalist

Dulce ca mierea e glonţul Securităţii, mă gîndesc că este ceea ce crede Turcescu. Îmi imaginez prin ce trece Robert Turcescu, un ziarist care, la una dintre emisiunile care l-au consacrat, mi-a oferit o bilă albă, tocmai pentru încercarea de a-l deconspira, adică vorbind de funie în casa spînzuratului – pe atunci mă ocupam cu asiduitate chiar de ofiţerii acoperiţi. Înainte de 1989, numărul acestora nu depăşea trei mii, fiind riguros repartizaţi pe serviciile care se ocupau de comerţul exterior, aflat cu totul în mîna fostei Securităţi. Unii dintre ei au trădat, fugind cu micile fonduri operative aflate la dispoziţie şi aşteptînd vremuri mai bune. Alţii, precum domnii Ada­mescu, Voiculescu sau Cataramă, au riscat şi s-au întors, dar avînd ştiinţa de a naviga în apele tulburi ale tranziţiei, au avut şansa de a clădi ceva, mimînd democraţia învăţată dincolo, pe cînd noi trăisem doar cu două ore la televizor cu Ceauşescu. Ei ne-au adus Boni-Bon şi Gregorio Rizo, ţigările Bastos şi multe altele apoi. Aceasta este, pe scurt, povestea „acoperiţilor“ din fosta Securitate. Nimănui nu i se poate plînge de milă, fie că e în puşcărie sau la sapă de lemn, pentru că, de fapt, a gestionat şi apoi a […]