„Înhăitarea Securităţii cu teroristul Carlos a fost de maximă gravitate“. Interviu cu Liviu TOFAN

  • Recomandă articolul
Joi, 23 mai, la Iaşi, iniţiat de Universitatea „Petre Andrei“ şi de Centrul Cultural German, în parteneriat cu Centrul Cultural Ceh, Editura Polirom şi revista Observator cultural, a avut simpozionul „Radio Europa Liberă. Vocile libertăţii în eterul comunist“. Punctul de interes al zilei a fost un dialog între doi foşti redactori ai Europei Libere, Mircea Carp (90 de ani) şi Liviu Tofan (65 de ani), pe care am avut plăcerea să-l moderez. Cei doi au publicat, în ultimul an, volume la Editura Polirom, realizate în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine! de Mircea Carp este o mărturie biografică şi jurnalistică a anilor petrecuţi la Vocea Americii şi Europa Liberă (revista noastră a publicat, în momentul cînd cazul Marino se încinsese, un amplu interviu cu Mircea Carp). Liviu Tofan a scos două cărţi, despre două momente stranii şi dificile ale Europei Libere. E vorba de momentul cînd Matei Pavel Haiducu, trimis de Securitatea română să-i asasineze pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma, a renunţat la acţiune şi a trecut de partea francezilor. Al doilea moment, relaţia lui Carlos Şacalul cu Securitatea şi atentatul asupra Europei Libere, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.