Inimi cicatrizate – un film de Radu Jude
- 02-09-2016
- Nr. 838
-
Andrei GORZO
Veronica LAZĂR
- Arte
- 0 Comentarii
Pe genericul său de început, foarte frumosul și stimulantul film Inimi cicatrizate se prezintă ca o „adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher“. Merită stabilit mai exact despre ce fel de adaptare e vorba. Relația dintre film și textul literar Un lucru care ar trebui să fie numaidecît frapant pentru cunoscătorii prozei lui Blecher este că regizorul-scenarist al filmului, Radu Jude, nu face nici cea mai mică tentativă de a filtra prezentarea evenimentelor, punerea lor în scenă, prin subiectivitatea personajului principal, nu face nimic pentru a construi un echivalent cinematografic al „exacerbării senzitive și nervoase“ (Dinu Pillat), al „acuității senzoriale hors-série“ (Adrian Marino), calități mult remarcate în cărțile originare de către criticii literari. Un exemplu ar trebui să fie de-ajuns: scena din roman, respectiv secvența din film, în care tînărul Emanuel, bolnav de turberculoză osoasă, suportă o primă puncție. În cartea Inimi cicatrizate (1937), scriitura, deși la persoana a III-a, se mulează de‑a lungul întregii scene pe subiectivitatea lui Emanuel. Iată un fragment: „În jurul lui se zărea dulapul, cărțile și masa, vechile lucruri familiare, bine cunoscute, dar acum ele se desprindeau nesigure în luciditatea lor turbure, ca vorbele haotice țipate de o voce necunoscută într-o hărmălaie de oameni […]