Insemnari si note la Gabriel Liiceanu (Despre limita)

Text energic, de acuta subtirime intelectuala, care cuprinde in anexa si doua capitole exegetice cu referiri la creatia divina, la cea artistica si la originile artei, argumente asupra carora, in virtutea celor 50 de ani de credinta la curtea imaginii, cer permisiunea filozofului sa intervin; daca nu in primul rind din dorinta de a-mi prelungi placerea paginilor Despre limita, pe care le recitesc mereu cu teama ca imi scapa ceva, atunci poate din continua nevoie de ordine care, alaturi de contemplare, imi este prilej de fericire. Poetii si matematicienii construiesc in mod absolut; primii fiind mai aproape de zeu, apropiere ce n-ar depasi distanta dintre degetul Demiurgului datator de viata si cel al lui Adam, care o primeste (Sixtina), spatiu infinit si deci de neparcurs, daca-l cugetam impreuna cu Zenon Eleatul. Autorul eseului slujeste insa celalalt adevar: al Genezei, al miscarii si deci al devenirii, cu hibele inerente oricarui adevar. In acelasi timp, eseul respira prin porii de marmura ai Greciei antice, locul in care artistii, persoane de altfel nerecomandabile, al caror exemplu era evitat cu grija pentru ca lucrau cu miinile, erau totusi tolerati; folosesc aceasta oportunitate pentru a cere toleranta si in numele categoriei, pentru ocaziile in care […]