(In)succesul lui Makine

O data cu succesul in Franta al romanelor Pe vremea fluviului Amur si Testamentul francez (acesta din urma primind premiile Médicis si Goncourt), despre Makine a inceput sa se vorbeaca exclusiv ca despre prozatorul unei Rusii staliniste a gulagurilor, mama acelui homo sovieticus tragic, sfisiat de o existenta aflata intr-o permanenta stare de incertitudine identitara. Acest Soljenitin nostalgic incearca – dupa numeroasele-i marturisiri – sa infringa prejudecatile Vestului construite in anii tulburi ai experientei comuniste. O spune si in cel mai recent roman al sau, Muzica unei vieti: „s…t aceste clisee ale caracterului national, aceste blestemate intrebari asupra firii rusesti pe care si le-au pus atitea minti luminate. O tara in afara Istoriei, mostenirea grea a Bizantului, doua veacuri de jug tataresc, cinci veacuri de iobagie, revolutii, Stalin, East is East…“ (p. 16). Numai ca, asa cum spuneam, o data cu succesul cartilor care l-au transformat pe A. Makine dintr-un scriitor emigrant necunoscut intr-o vedeta literara, reabilitarea umanista a spatiului si omului tragic rus pare tot mai stravezie si tot mai supusa – voluntar sau nu – unor formule literare sigure, motive, scene si situatii cu succes la cititorul mediu, consumator totusi de delicateturi. Ca si in cazul lui Milan […]