INTERNET. Prietenul meu calculatorul
- 29-02-2000
- Nr. 1
-
Mihai GRECEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Nu apartin unei generatii care s-a nascut cu PC-ul in brate. Insa ma pot lauda ca am copilarit o data cu generatia a patra de calculatoare. Ani la rind, in intunecatul si grotescul deceniu noua, butonind de-acum ridicolele computere HC 85, Tim S, ZX Sinclair Spectrum sau Junior 80, prindeam din zbor vesti – precum adultii de la Radio Europa Libera – despre primul calculator personal – Apple – construit de doi tipi intr-un garaj din America, despre microprocesoarele Motorola 68000, despre retelele de calculatoare ale universitatilor americane sau ale Pentagonului. Apoi a inceput cursa infernala a dezvoltarii PC-urilor. Eram adolescent, la fel ca, nu-i asa?, prietenul meu, calculatorul. Schimbarile surveneau de la o luna la alta. Computere deveneau mai puternice, memoriile se mareau, numerele de cod ale procesoarelor Intel (8080, 8086, 80186, 80286, 80386, 80486) cresteau; la fel cresteau si numerele mele la pantofi si la imbracaminte. La Cluj, in timpul liceului, prin ’91, la Olimpiada de Informatica, am vazut, primul computer IBM cu microprocesor 80486. Era uluitor. Nu credeam ca putea fi inventat vreodata ceva mai performant. Au urmat, insa, valuri intregi de importuri de calculatoare, mereu mai performante – spre disperarea companiei ICE Felix care promova primul […]