Interviul nu e nici cal, nici magar

Ma ocup de interviurile din Observator… de mai bine de un an si jumatate. Ele au fost, in tot acest timp, modalitatea mea de a comunica neincetat cu cei de afara, daca pot spune asa. Au fost multi aceia care mi-au spus prieteneste ce le-a placut si ce nu le-a placut in textele respective si asta m-a determinat sa continuu, desi numai cine a facut munca asta stie ce inseamna sa transcrii o conversatie de o ora in sapte (ore). Au fost, de asemenea, si unii care mi-au sugerat adesea ca ar trebui sa ma gindesc la Opera cea mare, ca, in loc sa ma ingrijesc de literatura care ma nemureste si care imi asigura o posteritate linistita, eventual glorioasa, ma ocup cu lucruri trecatoare. Asta inseamna ca, realizind un interviu, nu poti capata aceleasi galoane ca atunci cind scrii o cronica, o poezie, o prozisoara. Asta mai inseamna ca interviul nu mintuieste artistic, el este un fel de produs de second-hand, pentru ca tu, cel care intrebi, porti hainele celuilalt, ale celui care da, de fapt, greutate conversatiei. Mi s-a reprosat ca, in loc sa lucrez la propria mea glorie, lucrez la cea a altora si, eventual, ma hranesc […]