Dialogul dintre artistul vizual Dan Perjovschi și Charles Esche, directorul Muzeului Van Abbe de artă modernă și contemporană din Eindhoven, din cadrul FITS 2017, a ridicat o serie de probleme legate de statutul muzeelor de artă contemporană, inclusiv rolul pe care ar trebui să îl aibă acestea în societate. Charles Esche a făcut parte din echipele de curatori ale ediției 31 a Bienalei din São Paulo, 2014; U3, Moderna Galerija, Ljubljana, 2011; Bienala din Riwaq, Palestina, 2009 și 2007; Bienala de la Istanbul, 2005; și Bienala de la Gwangju, 2002. Dan Perjovschi a participat la numeroase bienale de artă, în Istanbul, Veneția, Sao Paulo, Moscova etc. și a avut expoziții personale în muzee precum Tate Modern Londra, MoMA New York, Vanabbemuseum Eindhoven, Macro Roma, Moderna Museet Stockholm, Reykyavik Art Museum sau Kiasma Helsinki. A primit, de asemenea, Premiul „Gheorghe Ursu“ în 1999, Premiul Henkel 2001, George Maciunas, în 2004, și, împreună cu Lia Perjovschi, premiul ECF-Princess Margriet, în 2012.
La întrebarea cum trebuie să fie un muzeu de artă contemporană, Charles Esche consideră că muzeul, prin definiție, este o instituție istorică, spune o poveste prin obiecte, e ceva prin care te relaționezi cu trecutul, căci prezentul devine într-o clipă trecut. „Dar un muzeu de artă contemporană trebuie să se uite la trecut din perspectiva prezentului, ceea ce îi conferă dinamism. Chiar atunci cînd prezintă niște tablouri sau obiecte individuale, acestea nu ar trebui să găsească punți de legătură cu restul realității“.
Nu obiectul în sine este cel care contează, afirmă cei doi artiști, ci povestea pe care o spune. Obiectele sînt parte a unei povești, atît curatorială, cît și artistică. O poveste care vorbește despre inovație, despre dreptate socială etc. Se dezvoltă mai multe povești, ceea ce oferă libertatea de a alege variante diferite.
Charles Esche a vorbit și despre aspecte concrete, practice ale funcționării Muzeului Van Abbe, despre autonomia pe care o deține, în condițiile în care aparține de primărie (trebuie să fie atenți cu lobby-ul pe care îl fac), despre sumele necesare. De pildă, o expoziție costă în jur de 100 de mii de euro, iar pe an este nevoie de 5-6 milioane de euro (pe lîngă aripa inițială, de 100 de metri pătrați, muzeul, care este încadrat în categoria mic spre mediu, beneficiază de o clădire nouă, de 500 de metri pătrați, și este nevoie de 50-60 de angajați, atît full-time, cît și colaboratori).
În ceea ce privește viziunea pe care ar trebui să o conțină un muzeu, Charles Esche consideră că ar trebui să se orienteze către pluralism. Muzeul pe care îl conduce încearcă să îmbine localul și globalul („act local, interact globally“) și să schimbe accentul de la o „narațiune“ ce rămăsese mai degrabă axată pe situația mai ’68 pe contextul de după 1989. Arta rămîne o poveste despre cum oamenii traversează epocile, cu momentele bune și cele mai rele, inclusiv războaiele.