„Atmosfera de la Festivalul de la Sibiu este mai impresionantă și decît cea de la Festivalul de la Edinburgh“, astfel a deschis conferința de presă legendarul coregraf și balerin leton Mikhail Baryshnikov, invitat de onoare la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unde a și primit o stea pe Aleea Celebrităților. „Aici, întreg orașul este implicat, tot Sibiul trăiește prin festival în această perioadă. Am rămas cu adevărat impresionat de acest festival care oferă artă tuturor: artă pentru oameni și oameni pentru artă, o experimentare profundă a vieții și a artei. Este cu adevărat extraordinar ce face Constantin Chiriac aici, este opusul lumii orwelliene. Iubirea și arta se potrivesc mănușă, nu poți face artă din ură.“
Născut în Letonia, în 1948, Baryshnikov a deprins dragostea pentru dans de copil, iar în adolescență deja cîștiga competiții internaționale de balet. Pasiunea pentru dans i-a fost insuflată de mama sa: „Mama era o femeie foarte simplă și modestă, dar extraordinară, era fascinată de cultură, în general, voia să experimenteze orice formă de artă și mă lua cu ea peste tot la diferite evenimente la operă, la filarmonică. Într-o zi m-a dus la balet și erau copii care dansau alături de adulți. Ce am văzut atunci m-a zguduit, i-am spus mamei mele că vreau să fiu și eu ca acei copii“. A debutat în Giselle, la Baletul Mariinsky (pe atunci, Kirov). În 1974, a cerut azil politic în Canada, în timp ce se afla într-un turneu, și s-a alăturat Royal Winnipeg Ballet. Între 1974-1978, a fost prim-balerin la American Ballet Theatre (al cărui director avea să devină în 1980, timp de aproape zece ani), iar între 1978-1979, prim-balerin la New York City Ballet. A avut o carieră strălucită și ca actor de film, în 1977 fiind nominalizat la Premiile Oscar și la Globul de Aur pentru rolul secundar din The Turning Point.
În 2005, a înființat Baryshnikov Arts Center, în New York, care a devenit un spațiu multidisciplinar, renumit pentru sprijinul oferit artiștilor din toată lumea. „Centrul a apărut din dorința de a ajuta diferiți artiști și de a promova diferite tipuri de artă, este un spațiu internațional, oamenii din toată lumea vin și aplică la burse, lucrăm cu studenți care abia au absolvit școli de artă sau cu tineri care încă sînt studenți, de pildă la Julliard sau la școli din Europa și America de Sud, dar și cu oameni în plin avînt al carierei sau la finalul acesteia. Considerăm că arta este esențială pentru educația tinerilor, pentru deciziile lor viitoare, fie că vor face parte din instituții de artă sau organizații politice. Arta vindecă, este cel mai progresist și umanist demers, de aceea sînt atît de importante festivaluri cum este cel de la Sibiu, care îi învață pe tineri să se implice.“
Publicul prezent la Festival a avut ocazia să îl vadă pe Mikhail Baryshnikov într-un spectacol-tribut pentru prietenul de o viață, poetul Iosif Brodski, laureat al Premiului Nobel. Este un spectacol poetic, poezia este integrată organic în construcția spectacolului, căci „dansul este poezie în mișcare“. Spectacolul este regizat de celebrul regizor leton Alvis Hermanis, „cu care am lucrat îndeaproape în ultimii ani, am mers cu acest spectacol peste tot în lume. Acum sînt entuziasmat și onorat să mă aflu aici, în Sibiu“ – și asta s-a dovedit și prin faptul că practic a transformat o repetiție într-un spectacol propriu-zis, în cadrul FITS, pe lîngă cele două reprezentații programate.
După patru decenii de libertate… ce înseamnă libertatea pentru Mikhail Baryshnikov? „Să poți să spui lucrurilor pe nume, să exprimi exact ce simți. Asta am învățat după ce am trăit într-o țară în care minciuna era norma. cînd petreci 26 de ani într-un sistem. Cînd am realizat că tu singurul responsabil pentru ceea ce ți se întîmplă, a fost cel mai fericit moment al meu, pentru că mi-am dat seama că asta înseamnă adevărata libertate.“
Deși se simte american ca atitudine și recunoscînd că este norocos că trăiește într-o țară în care este liber să critice aspectele negative pe care le observă, Baryshnikov spune că „aș vrea să fiu considerat cetățean al lumii. Mai fac un spectacol regizat de Bob Wilson, bazat pe jurnalul dansatorului și coregrafului ucrainean Vaslav Nijinsk (1919), care a început să facă notații zilnic după ce a fost diagnosticat cu schizofrenie. E un document excepțional, pentru că foarte rar o persoană cu schizofrenie își notează zilnic ceea ce trăiește și simte. Vorbește despre felul în care se raportează la Dumnezeu, la artă, la politică și spune că ar vrea să vadă o țară fără granițe, nu vrea să vadă munți, ci orizontul, vrea să facă parte din lumea liberă. Era o epocă în care naționalismul avea să facă ravagii. Nu sînt politician, nu sînt disident… deși m-am născut pe vremea lui Stalin, am apucat epoca Brejnev și am sfîrșit sub conducerea lui Trump – și sîntem în secolul XXI.“
Modestia lui Baryshnikov este trăsătura care iese cel mai mult în evidență. „Nu m-aș numi artist, ci un om care practică arta, un privilegiat care poate să trăiască din artă. Dacă vrei să mergi pe drumul acesta, trebuie să știi că nu o să fie un drum ușor. Stanislavski spunea că arta cere sacrificii – sînt de acord cu această afirmație, arta cere sacrificii în ceea ce privește relația cu oamenii din jur, cu familia, îți testezi permanent abilitățile, trebuie să lupți să ajungi la un echilibru în viață, pentru că uneori înfrîngerile sînt mai puternice decît victoriile și poate mai importante în evoluția ta. Dacă gîndul tău înainte de a adormi este ca a doua zi să te întorci la arta ta, atunci nu renunța, dacă nu, nu are sens.“ Baryshnikov recunoaște că și acum simte emoție cînd urcă pe scenă: „Și la 17 ani, și la 70, este la fel greu, eu am emoții înaintea fiecărui spectacol“.
Baryshnikov interiorizează și transformă în artă inclusiv partea sumbră, întunecată a vieții, fără a transmite însă pesimism, cît mai degrabă echilibru, înțelepciune. „Mi-am dat seama că mă orientez în principal către producții serioase cînd fiul meu cel mic mi-a spus că ar trebui să fac și ceva amuzant. Poate într-o zi o să fac, dar oare ce este amuzant în viață, care te surprinde de multe ori prin brutalitate și incorectitudine? Dar îmi dau seama că în această lume există și multă iubire și mult umor.“
foto: Maria Ștefănescu