Întoarcerea acasă: Horia Damian
- 01-10-2009
- Nr. 494
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Focus
- 0 Comentarii
Pe 22 septembrie a avut loc la Muzeul Naţional de Artă Contemporană vernisajul expoziţiei Horia Damian. Este vorba despre unul dintre evenimentele artistice de maximă importanţă la care avem şansa de a participa în calitate de vizitatori. Înainte de orice altceva, artistul s-a întors în ţară, printr-o serie de lucrări, după şase decenii. Apoi, alături de Brâncuşi şi de Paul Neagu, Horia Damian este unul dintre cei mai (re)cunoscuţi artişti români peste hotare. Pentru cunoscătorii operei sale, rîndurile de mai jos vor avea un ridicat grad de redundanţă, dar ţinînd cont de absenţa din colecţiile naţionale a lucrărilor de (maximă) maturitate ale artistului, din fericire nu şi din literatura de specialitate, putem risca a (re)aminti cine este protagonistul actualei expoziţii. Pînzele de la MNAR sau Muzeul Zambaccian, din perioada timpurie, deşi de o valoare incontestabilă, sînt departe de a vorbi prin ele însele despre complexitarea creatorului lor. Horia Damian se naşte la Bucureşti, în 1922. Urmează cursurile Liceului Sfîntul Sava, perioadă în care începe să picteze. Primul său peisaj, după natură, este realizat la vîrsta de şaptesprezece ani. După bacalaureat, începe cursurile Şcolii de Arhitectură, pe care o părăseşte peste cîteva luni pentru a se înscrie la Facultatea de Drept. […]