Întoarcerea poetului (I)

Ceremonios în poezie ca şi în viaţa cotidiană, Ion Mureşan, care s-a lăsat atîta timp aşteptat cu cartea Alcool, face, într-o bună parte din poemele noi, un fel de plecăciuni către alţi mari poeţi. Nu e vorba neapărat că-i dedică, de pildă, un text lui Nichita Stănescu. Parcurgînd un Poem intitulat chiar aşa, vom observa că el e, de fapt, foarte sorescian: „Pe zi ce trece se înmulţesc adresele pe care trebuie să le uit./ Pe zi ce trece se împuţinează casele în care sînt primit ca un om onorabil./ Oho, dacă aş fi eu inginer,/ dacă aş fi eu doctor,/ dacă aş fi eu contabil…!/ Aş mai bea cincizeci de vodcă“. Adevărata înclinare ceremonioasă către N. Stănescu se vede în altă parte, într-un Poem de dragoste (la Satu-Mare): „Ea are ochii încercuiţi de gheruţe./ Ea are ochii încercuiţi de ţepi foarte dulci,/ Încît îţi vine s-o legi şi s-o culci/ într-un pat cu mămăruţe.// Ea e sălbatică şi-i mereu gata-gata să sară/ şi să muşte şi-i gata-gata să adoarmă la mijlocul săriturii./ Ea are capcane cu miere în jurul gurii,/ încît îţi vine să tragi peste ea cearşaful pădurii./ Ea este verde şi amară.// Ea este foarte blîndă, foarte […]