Intre jo(a)c(a) si arta

Traiesc (daca iau in calcul si experienta propriei copilarii), observ, incurajez, indrum (fiindca e „in drumul meu“) si chiar provoc acest fenomen – pe care propunatorii l-au numit „creativitate infantila“ – de mai bine de patruzeci de ani, iar sugestia lui Gheorghe Craciun de a participa si eu la suplimentul initiat de Observator cultural nu m-a luat chiar pe nepregatite, dar m-a pus, intr-un timp prea scurt, pe mult prea multe ginduri (cit pentru o carte!), din care nu pot insaila deocamdata decit citeva si intr-o maniera usor expeditiva, lasind pentru altcindva (ori, poate, pentru un text aparte in cartea mea de eseuri autobiografice in curs de definitivare, Scrisul si scrisa) o abordare mai larga si dintr-o perspectiva (si istorica…) personala, clar definita. Mi se pare normal sa fac mai intii o distinctie intre copiii sau adolescentii observati, instruiti, incurajati etc. de aproape, din ipostaza de profesor, si cei intimpinati de la diferite distante, in ipostaza de membru sau invitat al unor cenacluri literare (unele pentru elevi) sau in scurta ipostaza de jurnalist responsabil (si) de publicatii, rubrici sau pagini literare mai mult sau mai putin culturale. in cazul primilor (la care ma rezum acum, fara detalii sau nume; voi […]