Intronarea mondiala a istoriei

Identitatea memoriilor Traim o intronare globala a memoriei. De vreo douazeci sau douazeci si cinci de ani incoace, toate tarile, toate grupurile sociale, etnice, familiale, incep sa cunoasca o schimbare profunda a raportului traditional pe care il aveau cu trecutul. Aceasta schimbare a cunoscut forme multiple: critici ale versiunilor oficiale ale istoriei si recrudescente ale refularilor istorice; revendicarea urmelor unui trecut abolit sau confiscat; cultul radacinilor (roots) si dezvoltarea cercetarilor genealogice; efervescente comemorative de tot felul; reglari judiciare ale trecutului; multiplicarea muzeelor de orice natura; recrudescenta sensibilitatii fata de detentie si deschiderea spre consultare a arhivelor; reinnoitul atasament fata de ceea ce anglo-saxonii denumesc „mostenire“, iar francezii „patrimoniu“. Indiferent care ar fi combinatia intre aceste elemente, este ca si cum un val de fond memorial a debordat peste lume si a legat peste tot, foarte strins, fidelitatea fata de trecut – real sau imaginar – de sentimentul de apartenenta, constiinta colectiva si constiinta individuala de sine, memoria si identitatea. Franta a fost, poate, prima care a intrat in aceasta epoca a unei memorii pasionale, conflictuale, aproape obsesive. Apoi, exista, dupa caderea zidului sBerlinului, n.t.t si disparitia Uniunii Sovietice, „memoria regasita“ a Europei de Est. O data cu disparitia dictaturilor Americii […]