Irina Mavrodin, Michael Astner şi Vlad Ivanov la „Formula 3“
- 04-11-2011
- Nr. 599
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
Joi, 27 octombrie, revista Observator cultural în cadrul seriei „Formula 3“, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, în incinta Librăriei Cărtureşti), i-a avut ca invitaţi pe eseista, poeta şi traducătoarea Irina Mavrodin, pe poetul, traducătorul şi publicistul Michael Astner şi pe actorul Vlad Ivanov. Invitaţii au susţinut lecturi publice şi au răspuns la întrebările redactorilor noştri (Iulia Popovici, Doina Ioanid şi un cristian). Irina Mavrodin a vorbit despre rolul jucat de eseu de-a lungul parcursului ei ca poetă, traducătoare. Autoarea Spaţiului continuu a vorbit despre literatură ca artă-sumă a tuturor preocupărilor auctoriale, fie că acestea se referă la traducere, scrierea de eseuri, teorie literară sau poezie. De asemenea, Irina Mavrodin a vorbit semnificativ despre experienţa sa de traducătoare şi despre „capcanele“ şi bucuriile acestei meserii. Vlad Ivanov a evocat experienţa de filmare la Poliţist, adjectiv, precum şi experienţa de dublare a vocii în filmul documentar de animaţie Crulic – drumul spre dincolo. Actorul a vorbit despre cele mai interesante experienţe de colaborare cu regizori de teatru, precum colaborările cu Andrei Şerban şi Alex. Tocilescu, dar şi colaborarea sa cu legendarul regizor Mihalis Kakogiannis. După ce a citit din volumul de poezie Ţara transformată-n vînt, Michael Astner a vorbit despre experinţa […]