ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Aria răzbunării fără timpane şi cineli

În fişa 3768 din anul 1856 (Tmsw. Hg., 1856; 279) este pomenită opera Belisar de Donizetti. Aceasta figura în repertoriul operei timişorene încă din stagiunea de primăvară a anului 1829 în care se mai cîntau Mozart, Weber şi Rosini (N. Ivan, p. 71). La 27 de ani distanţă, Flautul fermecat şi, în genere, producţia lirică austro-germană se află în pierdere de popularitate faţă de opera italiană şi de cea franceză. Gusturile se schimbă. Dacă la 1829, pe vremea ansamblului muzical şi managerial Herzog-Hirschfeld, la o sală de 700 de locuri pentru 4.000 de locuitori cîţi avea centrul istoric se ţinea o reprezentaţie cu sala plină, în 1856 cronicarul muzical este dezolat de lipsa publicului la opera lui Mozart. Sîntem în anul în care Nabucco de Verdi cunoaşte succesul care îl consacră la Milano ca fiind cel dintîi. Marele dintre cei mari. Divinul. Cu toate acestea, şi în ciuda preferinţei tot mai evidente pentru opera verdiană în dauna altora, de la Donizetti la Mayerbeer, de la Mozart la Rossini, nu-i lipsesc deloc unele căderi nedrepte: „Trubadurul este prezentat la Timişoara înaintea oricărei scene provinciale din Austro-Ungaria, în ziua de 9 februarie 1855, la ora 9 seara (premiera originală – 1853, la Roma; […]