ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Babele se legănau printre cruci asemenea caravelelor Niña şi Pinta

Mare şi multă neodihnă în imperiu. Căldurile verii urmează iernilor aspre în care ploi şi lapoviţă, pe urmă zăpadă multă cade în tranşeele cu ienicerii adunaţi pe lângă focuri. Ulama Paşa cucerise înainte vreme Cetatea Lipovei şi s-a năpustit asupra Timişoarei într-un asediu de dindărătul a nouă tranşee şi adăposturi de unde au tot izbit ghiaurii pînă cînd, cu voia lui Alah, a venit ploaia, lapoviţa şi neaua. Atunci spahii şi ienicerii şi-au spus „Orice lucru la timpul său“, au aruncat vraişte arme şi scule de toate felurile şi au aşteptat ordin de la Poarta Devletului să ierneze în cetatea Belgradului (cf. Evlia Celebi, Călători străini, vol. VI). Peste o sută de ani, în Timişoara, la umbra zidurilor binefăcătoarelor tekke, se aşază călătorii obosiţi. Cuvîntul vrea să spună altar, dar şi mănăstire, după cum ne spune un reportaj din Kosovo: „La altarul numit «tekke», Ceska îşi face loc printre cele opt pietre de mormînt, acoperite cu catifea verde, ale clericilor dervişi decedaţi. Clericii sînt cunoscuţi sub numele de «shehs». Un bărbat tînăr cu o boneta albă oferă celor două femei haine albastre şi baticuri de acoperit capul deoarece, conform tradiţiei musulmane, femeile nu au voie înăuntru neacoperite.   El le […]