ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Ce bine să fii patron de succes
- 16-12-2011
- Nr. 605
-
Daniel VIGHI
- Rubrici
- 0 Comentarii
E vremea să facem o incursiune live în fojgăiala investitorilor privaţi din anii de după revoluţie. Sîntem în plină domnie a guvernării Văcăroiu căreia i se spunea „guvernarea Votcăroiu“, de la plăcerea care părea să-l cutreiere pe primul ministru. În ce mă priveşte înclin să cred că vorba asta şi bănuielile care i-au dat naştere s-au născut toate din figura uşor buimacă a omului care părea că tocmai s-a trezit mahmur dintr-un chef de pomină. Aşadar investitorii chezaro-crăieşti şi urmaşii lor din anii de după revoluţie ne interesează în rîndurile care urmează. Aruncăm întîi o privire asupra moşilor kakanezi. Găsim, la o primă aruncătură de privire-search în fişele pedeferizate (barbarism pentru cunoscători!), taman ceea ce junii capitalişti ai oraşului din postcomunism nici că puteau să-şi închipuie, respectiv falimentele şi execuţiile judecătoreşti din fişa cu numărul 3720 în care ni se aduce la cunoştinţă că „La cererea lui Anna Fsiokovits se vînd ptr. o poliţă protestată de 100 fl. bunurile mobile ale lui Wasilie şi Maria Mihailovics în val. de 200 fl., la domiciliul datornicilor“. (În Tmsw.Hg.1856;262). Pe cînd investitorii kakanezi dau faliment, cei din vremea guvernării Văcăroiu-Iliescu se pun la zi cu avantajele lumii civilizate. Unul dintre ei, pe nume […]