ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Fereastra djamiei

În ciuda istoricelor războaie dintre creştinii ortodocşi şi otomani, pentru oamenii de rînd lucrurile nu stăteau chiar aşa. În fişa cu nr. 3892, din cutie, găsesc următorul text pilduitor: „(Aldana, maestro de campo, comandant al Timişoarei, scrie că populaţia rasciano nu arată în nici o operaţie a fi vasală fidelă a majestăţii austriece şi că vor lupta numai forţat). În: Federigo Bodar, ambasador, către dogele Veneţiei. Doc. priv. la ist. Buc, 1929, vol. I, Viena, 10.II.1552, p. 69“. E adevărat că, după cucerire, otomanii au transformat o parte însemnată dintre biserici în djamii. Ce însemna acest lucru s-a văzut după cucerirea Constantinopolului, cînd Hagia Sofia a devenit moschee. Întîi de toate, crucea din vîrful turnurilor a fost pogorîtă în ţărînă, a fost proptită de te miri ce lucruri nedemne şi a pierit în volbura vremii. În locul ei au fost instalate coarnele semilunii. O poveste simbolică, aceasta, care e a Imperiului Otoman mai degrabă decît a islamului, chit că noi mai avem astăzi această încredinţare. Pe vremea celui dintîi Djihad, steagul profetului era alb-negru, cu inscripţia „Nasr um min Allah“ („Cu ajutorul lui Allah“) – cf. Chebel Malek, Dicţionar de simboluri musulmane, Editura Paralela 45.   Aşadar, semiluna nu are […]