ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. Heilige Mann

ON-LINE   Patru instituţii publice, pe nume vakîf se distingeau cu osebire în vilayet şi în cetate: medrese, adică moscheia, zisă djami, şi seminarul popesc aferent, adăugaţi carşî şi tekke. Carşî e bazarul cu acoperişul de scînduri iar tekke – mănăstirile cu dervişi. Unii dintre ei se nevoiau cît era ziulica de mare la mausoleul lui Hüseyin Baba din cimitirul dinspre sangeacul Lipovei. Pe acolo treceau trupele şi se rugau înainte de a merge la război ca să nu le fie Allah potrivnic. Ziceau Al-Fatiha din Coran care se tălmăceşte în limba sfîntă a ghiaurilor: „In nomine Deus Misericordis Miseratoris“ şi se scrie astfel de către caligrafii persani: به نام خداوند بخشنده مهربان. Drept-credincioşii bosnieci bolboroseau preaslăvirea Celui Preaslăvit în limba lor care se zice: „U ime Boga, Milostivog, Samilosnog“.  Oricum ar fi, în AL-Fatiha pe care o spuneau timişorenii cu şalvari şi iatagan, dintre primele şase versete, cel mai de seamă e al şaselea, în care cătanele împărăteşti îi cereau Celui Preamilostiv să-i ţină pe drumul drept cîtă vreme erau la război. „Mare şi mărită este faţa lui Allah Cel Drept, cel milostiv, Cel îndelung Răbdător“, îşi zicea sieşi şi celor care păşeau pragul djamiei de lîngă Poarta Azapului […]