ISTORIA DIN CUTIA DE PANTOFI. În alte lumi, la antipozi

Anume realităţi le-am pierdut pentru totdeauna, nu mai avem şansa istorică să trăim alături de ele, să ne împărtăşim dintr-o contemporaneitate care ne este – şi ne va fi – refuzată: culori, mirosuri, zgomote specifice, imagini şi ritmuri, odinioară cotidiene, aparţinînd (pe atunci!) mai degrabă nesemnificativului de zi cu zi. Realităţi devenite interesante doar prin simpla întîmplare a trecerii timpului care le-a scufundat în anonimat, mai apoi în exotic sau în curiozitate amuzată.   Diligenţa şi cursele acesteia sînt astăzi cu adevărat ceva de neimaginat. Ar putea fi reînviate de cutare întreprinzător abil din turism, aşa ca domnul X, funcţionar la Primăria din Gutenbrunn (astăzi comuna Zăbrani) care îmi povestea ca şi-ar dori să organizeze pentru turiştii străini – nemţii care mai vin în vizită în uitatele locuri natale – excursii cu „docarul“ în ţinuturile deluroase dintre Făget şi Lipova, printre păduri, pustietăţi, sate părăsite precum Pătîrşul sau Ohaba, cu drumuri silvice impracticabile. Un docar tras de cai uriaşi, din aceia Nonius, cu hamuri împodobite ca la kirwaiuri (sărbători anuale religioase şvăbeşti). Un docar uriaş împodobit pe măsură şi dotat cu scaune comode. „Un succes, ascultaţi ce vă spun, dom’ profesor, nici nu e nevoie să facem drumuri, să rămînă […]