Jacques Le Goff (1924-2014)

Am preferat întotdeauna oamenii fenomenelor abstracte, dar istoricul nu îi poate întîlni şi înţelege pe aceştia decît în inima sistemelor istorice în care au trăit. Orice istorie nu este decît acest dute-vino între structuri şi oameni priviţi în curgerea timpului.“ (1.) Jacques Le Goff, care ne-a părăsit de curînd, a lăsat în urmă o extraordinară operă de restituire a bogăţiei vieţii omeneşti pe terenul unui Ev Mediu a cărui cercetare fusese reorientată, de o manieră decisivă, în perioada interbelică, de fondatorul Școlii Analelor, Marc Bloch. Le Goff se considera el însuşi „discipolul postum“ al autoruluiRegilor taumaturgi, iar fidelitatea sa faţă de drumul deschis de Marc Bloch s-a tradus tocmai prin reinventarea istoriei Evului Mediu sub semnul unei antropologii istorice care, nu întîmplător, îşi găseşte echivalentul, pentru perioada Antichităţii, în scrierile altor mari dispăruţi din ultimii ani, ca Pierre Vidal-Naquet şi Jean-Pierre Vernant. O antropologie istorică a Evului Mediu care nu s-ar fi cristalizat însă în enorma operă a lui Le Goff, fără influenţa catalizatoare a scrierilor lui Marcel Mauss şi, mai tîrziu, al lui Claude Lévi-Strauss, la numele cărora istoricul însuşi îl adăuga pe cel ale lui Georges Dumézil – putea fi oare atins, fără practicarea unui comparatism sistematic și […]