JAZZ. CD-uri noi
- 26-06-2008
- Nr. 429
-
Alexandru ŞIPA
- Rubrici
- 0 Comentarii
După ce apele politice şi sportive s-au mai liniştit puţin (că de limpezit nu poate fi vorba), vă propun să alocăm ceva mai mult timp audiţiilor muzicale, într-un spaţiu intim, cameral. Pe de o parte, pentru că marile evenimente live încă se lasă aşteptate, iar pe de altă parte, pentru că prima jumătate a acestui an ne-a oferit cîteva CD-uri noi care merită toată atenţia. Iată-le în ordinea în care ne-au parvenit. Mircea Tiberian – November – Open Records (pian solo). La Conferinţa de presă de la Art Jazz Club, autorul face cîteva precizări: „Titlul albumului este mai degrabă o metaforă, reprezintă mai degrabă o stare, luna XI – ceasul XI, în care ai senzaţia că nu se mai poate face nimic sau totul e posibil. Muzical, CD-ul e mai degrabă Out of November – în afară de orice, orice în afară de kitsch, kitsch pe care, şi să vreau, n-aş putea să-l fac“. Tot la Art Jazz Club – se pare KM 0 al jazz-ului românesc, s-a lansat şi CD-ul Poldi Big Band feat. Anca Parghel Live în România. Toată admiraţia pentru Leopold R. „Poldi“ Reisenauer, cunoscut trompetist şi pedagog german născut în România, care acum activează ca profesor […]