Justiţia în România

  • Recomandă articolul
În viaţa publică românească se face mare caz de funcţionarea Justiţiei. Nu de ieri, de azi. Din anul 1989, cînd s-a schimbat (oare?) regimul politic în România, şi pînă astăzi. Cum socotelile cu trecutul au rămas încîlcite şi o reală decomunizare (pandant al denazificării germane de după cel de-Al Doilea Război Mondial) nu a avut loc, ne-am împotmolit. Apele nu au fost despărţite. Apa limpede şi noroiul, cei buni şi drepţi într-o parte, cei răi şi strîmbi în cealaltă. Care parte? Vinovăţiile (ceea ce nemţii numesc Schuldfrage) nu au fost asumate şi nici nu s-a creat un cadru legal pentru a judeca, în fond, ceea ce era de judecat. 45 de ani de dictatură a proletariatului, zeci de milioane de victime, morţi şi nemorţi, crime şi o injustiţie organizată ce a frizat absurdul, atunci cînd nu a generat tragedia. S-au scris şi s-au rostit milioane de vorbe pe această temă a justiţiei (nu doar morale) care nu s-a produs. Dacă în Germania a avut efecte, în alte ţări, nu. În Rusia, de exemplu. În România, într-un mod atipic, ca la noi. Nici aşa, nici altfel, româneşte. Mai lasă Costică, mai lasă Mitică, hai că o scoatem la capăt, oameni sîntem. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.