Kaddish pentru copilul nenascut

Structurat ca un monolog interior cu o deschidere larga in timp si ca problematica, Kaddish pentru copilul nenascut opereaza cu arhitexte care au o rezonanta aparte in cultura europeana. Kaddish – rugaciunea rostita in memoria mortilor in ritul evreiesc – presupune o intonatie specifica, intens stilizata, a carei dinamica provine din repetitiile, din reluarile unor elemente rituale, astfel rezultind o constructie asemanatoare structurilor muzicale, oratorice. Autorul preia din acest arhitext tocmai structura specifica, schimbind totodata radical functionalitatea formei, rostind acest monolog pentru copilul sau care nu se va mai naste niciodata datorita unei decizii „paterne“ ferme. Primul cuvint al romanului este „nu“. El revine in mai multe rinduri, structurind intr-un fel naratiunea monolitica, dind de fiecare data o alta directie, un alt context negatiei. Astfel, negatia cistiga de fiecare data in profunzime, capatind din ce in ce mai multe explicatii si interpretari. La prima aparitie a cuvintului, inca nu aflam de ce aspect al vietii se leaga negatia, dar se constituie aici un cadru mai general al meditatiei: naratorul – scriitorul si traducatorul budapestan B. – discuta cu Dr. Obláth, „filozof de profesie“, intr-o rezidenta pentru traducatori, despre chestiunile existentei, despre munca, despre copii. Inca de la primele pagini apare […]