KINObservator. Lars von Trier şi jocul de-a sexul

Cea mai mare greşeală pe care pe care o poţi face, ca spectator al celui mai recent film semnat de Lars von Trier (sau, mai bine zis, al primei sale părţi), este să-l iei (prea) în serios. Şi pe Nimfomana, Vol. I, şi pe autorul său.  După cum ştim, lui von Trier îi place să provoace şi să şocheze. Proiectul Nympho­maniac nu face excepţie de la regulă. Încă din 2011, cineastul danez a promis un film porno. Judecînd după acest prim volum, în pofida numeroaselor scene de sex explicite (totuşi, cînd a avut von Trier reţineri la acest capitol?), nu s-a ţinut de cuvînt. În primul rînd, pentru că aici spectacolul carnal este pus în slujba unui portret intim, care ne contrariază şi ne captivează deopotrivă. În al doilea rînd, pentru că von Trier nu se mulţumeşte să ne pună în faţă nişte secvenţe cu sex (variate, ca să nu plictisească), aşa cum procedează realizatorii de producţii porno, ci introduce diverse mărci ale distanţării/ înstrăinării (conceptul brech­tian de Verfremdung), precum supraimpresiunea, split screen-ul sau asocierile frapante. Astfel, el evidenţiază artificialul şi convenţionalul, blochează identificarea şi, last but not least, îşi impune poziţia şi viziunea de autor. Filmul este un bildungsroman […]