KINObservator. O familie modernă şi un realism iconoclast

Se spune că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Adrian Sitaru ne-o arătase deja, dar Radu Jude a radicalizat această observaţie în al doilea lungmetraj al său, Toată lumea din familia noastră. Marius este un dentist divorţat, care a pierdut custodia fiicei sale, Sofia, cu care mai poate petrece, conform deciziei judecătoreşti, doar cîteva zile pe an. În acest timp, fosta sa soţie, Otilia, locuieşte împreună cu Sofia, mama ei, Coca, şi noul ei iubit, contabilul Aurel, în vechiul lui apartament. Dar, aşa cum îi explică Marius tatălui său (numit cu afecţiune „Maurice“ de către partenera sa de-o viaţă), în familiile moderne asemenea despărţiri se rezolvă civilizat, fără defăimări şi jigniri (aşa cum „e mai bine pentru toată lumea“, ar adăuga „uzurpatorul“ Aurel). Pe parcursul cîtorva ore dintr-o dimineaţă toridă, Marius dovedeşte exact contrariul: separările amiabile sînt iluzorii, la fel ca şi relaţiile prieteneşti de după divorţ. Mai mult, se pare că nici o familie „modernă“ nu este imună la violenţa domestică.   Protagoniştii filmelor lui Radu Jude suferă de inadaptare cronică la viaţa de familie şi, deşi năzuiesc la o existenţă normală alături de persoanele iubite (sau măcar asta declară), ajung să fie alungaţi ca nişte paria. […]