KINOBSERVATOR. Omul hăituit şi regizorul oscilant

În cinematografia românească, De ce eu?, al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, reprezintă primul film politic autentic despre tranziţia postcomunistă. Totuşi, cineastul român mai are mult pînă să ajungă la nivelul maeştrilor cinematografului politic italian (Damiano Damiani, Elio Petri sau Francesco Rosi).   După cîteva firave tentative de a aborda, aluziv şi superficial, poveştile unor „ticăloşi“, „magnaţi“ sau „oameni ai zilei“ de pe scena politică băştinaşă, noul op al lui Tudor Giurgiu (care semnează şi scenariul, împreună cu Loredana Novak) este primul film românesc care atacă frontal mecanismele politice şi revelează subtil, fără a-şi face din asta scopul principal, legăturile intrinseci dintre politicieni, magistraţi, afacerişti şi interlopi. Cineastul se concentrează, însă, asupra unui destin uman frînt în luptă cu acest sistem al interdependenţelor. Şi, dacă nu ştiam deja şi nici nu ne-am dat seama pe parcursul vizionării, De ce eu? este – aşa cum ne anunţă primul dintre (prea) numeroasele „cartoane“ explicative ce preced genericul final – un „film inspirat de un caz real“. Cazul real este cel al procurorului Cristian Panait (1973-2002), iar Tudor Giurgiu chiar îşi dedică filmul memoriei acestui magistrat care, ajuns/adus pe culmile disperării, a decis să-şi ia viaţa (sau, poate, a ales, sub un […]