KINOBSERVATOR. Sfîrşitul jocului

Chiar dacă Nimfomana, Vol. II nu este tocmai ceea ce aşteptam de la Lars von Trier, după episodul anterior, filmul nu ar trebui judecat pripit şi contestat integral.   Probabil primul lucru pe care-l remarci la a doua parte a dipticului cineastului danez este faptul că schimbarea de registru, iniţiată în capitolul despre tatăl protagonistei Joe din primul volum, este extinsă acum la durata unui lungmetraj. Totuşi, autorul nu a renunţat complet la momentele voit comice – merită amintite secvenţa din restaurant, cu Joe şi Jerôme tineri (aceasta mi-a adus aminte de singura scenă memorabilă, avîndu-i ca protagonişti pe Sharon Stone şi William Baldwin, din thrillerul erotic, altminteri submediocru, Sliver al lui Phillip Noyce), experimentul sexual al eroinei cu doi imigranţi faţă de care comunicarea verbală este blocată sau explicaţia pe care o dă Joe subtitlului unui capitol, „Raţa tăcută“.   Mai mult decît în volumul I, aici calitatea umorului lui von Trier este discutabilă şi cred că nu doar Cristian Tudor Popescu consideră al doilea exemplu de mai sus o secvenţă „grosieră, gratuită şi stupidă“. Însă, trecînd peste asemenea momente, descoperim un film mult mai grav, mai dur şi mai întunecat decît cel anterior.   Comparaţia cu Abisul sufletului, […]