Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
KINObservator. Totul e bine cînd se termină
VIDEO trailer The Best Exotic Marigold Hotel
- 12-09-2012
- Nr. 641
-
Mihai FULGER
- Arte
- 2 Comentarii
„Avem o vorbă în India – totul va fi bine într-un final. Dacă nu e bine, înseamnă că nu e finalul.“ Replica, aparţinîndu-i unui personaj dinHotelul Marigold, adaptarea lui John Madden după un roman de Deborah Moggach, este valabilă şi pentru film. Deoarece, pînă cînd toate problemele eroilor de pe ecran nu primesc o rezolvare, nu vom putea ieşi din sala de cinema. Şapte pensionari britanici ajung, din diferite raţiuni, să-şi părăsească patria pentru a se retrage în luxul necostisitor pe care li-l promite hotelul Marigold, din oraşul indian Jaipur, celor vîrstnici şi celor „frumoşi“. Evident, ajunşi în fosta colonie a Imperiului, ei realizează că de la reclamă la realitate e cale lungă, însă cei mai mulţi se adaptează la condiţiile locale, îşi recîştigă tinereţea pierdută (prin propriile forţe, nu graţie unor energii extraterestre, ca în Cocoon) şi reuşesc să elimine ghilimelele de la „frumoşi“. Pe scurt, Hotelul Marigold este un film cu un mesaj simplu şi limpede, frumos şi tonic: trebuie să te bucuri de viaţă pînă la capăt şi să te străduieşti să-ţi îndeplineşti toate visele, fără a te gîndi la cortina care va cădea oricum, indiferent dacă te găseşte fericit sau mistuit de regrete. Iar în […]
Va multumesc pentru comentariu (de fapt, o scurta cronica).
Nu stiu daca am fost prea indulgent, insa mi-am dat seama ca filmul poate primi si o interpretare postcoloniala (si observatiile dumneavoastra in acest sens sunt cat se poate de juste). Totusi, am decis ca subiectul este prea vast pentru o cronica de jumatate de pagina, pentru un public nu neaparat atras de problema. Cred ca „Hotelul Marigold” si alte cateva filme britanice referitoare la India ar putea servi unui ofertant studiu de antropologie vizuala privind relatiile dintre fostii colonisti si fostii colonizati, asa cum sunt ele reflectate in cinema, dar asta ramane o tema pentru altcineva…
Domnule Fulger, sunteți mult prea indulgent cu filmul, care e în primul rând o mostră de discurs colonial și „orientalizant”. Toate personajele indiene din film, depind, într-un fel sau altul, de englezi. Tânărul manager indian al hotelului e, desigur, incapabil să conducă o afacere: în schimb, fosta îngrijitoare (!) britanică va reuși să îl pună pe roate… Tocmai ea, care era cel mai xenofob personaj din film… Indianul care citează admirativ din Kipling? Colonizatul e, așadar, un admirator al coloniștilor, ușor penibil, nu? De outsourcing ce să mai vorbim – că asta e o nouă formă de colonialism e clar. Totuși, e nevoie de o casnică britanică să vină și să îi învețe pe tinerii indieni cum să vorbească cu clienții! Și, chit că engleza a devenit, pe fondul colonialismului, limbă oficială în India, tot de britanici e nevoie pentru a le explica indienilor subtilitățile lingvistice (vezi explicațiile privind verbul „to dunk”). Povestea cu judecătorul care vrea să-și vadă fostul iubit homosexual după nșpe ani e jenantă: cel din urmă e prezentat ca trăind într-un mariaj aranjat, dar cu toate acestea e cât se poate de fericit (și soția, la fel). În rest, avem povești de dragoste târzie, dar niciuna nu e interculturală: pensionarii britanici se duc în India ca să se întâlnească și să se îndrăgostească de alți britanici. Dacă interacționează cu indienii, e doar ca să reinstituie relația colonizator-colonizat și să le explice, ca unor învățăcei care nu prea pricep mare lucru din viață, cum funcționează economia, poveștile de dragoste etc.