Sorin Lupșa/ Arhiva Agerpres
Regretata moarte a Regelui Mihai I pune pe tapetul actualității chestiunea extrem de importantă a formei de guvernămînt din România. Care nu a fost tranșată legal, moral și juridic în România de după abdicarea forțată/șantajată a monarhului român, din decembrie 1947. Niciodată în istoria ei, România modernă, moștenitoarea și beneficiara Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, nu a fost republică. E adevărat? Da. Ce subterfugii s-au folosit în 1947 sau în 1990 pentru a se decreta o republică impusă de ocupația sovietică sau de cea (post)comunistă – 4 milioane de membri PCR nu aveau cum să dispară sub faldurile unui FSN a toate relele cuprinzător în 1990 – nu sîntem în măsură să judecăm. La șmecherii, inclusiv juridice, știm doar că sîntem meșteri.
Constituția încropită după 1989 și votată de o majoritate iliesciană agresivă – chiar am uitat acele luni cînd se striga că vine Regele și taie pensiile și Coposu o să ia pămînturile țăranilor români, pe fondul unei propagande deșănțate pline de minciuni?! – a tranșat după capul ei chestiunea. Fără consultare populară, fără referendum. Știm bine tot ce s-a întîmplat în acei ani, pe care i-am trăit și noi în România și nu aiurea, cu relația dintre Statul român și Casa Regală, cu atitudinea ostilă a noului regim fesenist față de Regele Mihai. Au trecut niște ani, interesul poartă fesul, iar dorința de a fi admiși în NATO și UE a fost mai mare decît pornirile de joasă speță îndreptate împotriva Casei Regale a României și a Regelui Mihai I. S-a
ajuns la o reconciliere între președintele Ion Iliescu&PSD și Casa Regală, astfel că un modus vivendi a mulțumit ambele părți. Pe moment.
După rușinoasa izgonire – de două ori! – a Regelui Mihai și a Reginei Ana din România, a urmat momentul de glorie la întoarcerea în România, cînd 1 milion de cetățeni au scandat pe străzile Bucureștilor și în fața balconului de la Hotel Continental „Regele Mihai!“. O zi plină de demnitate pentru o viață trăită în exilul impus de autoritățile comuniste. Lucrurile au evoluat cum le știm, nu putem da înapoi timpul și să judecăm ce n-a fost prin prisma unui ipotetic „ce-ar fi fost dacă…“. Regele Mihai și Familia Regală au slujit cu abnegație și devotament, pe cît de discret, pe atît de eficient, pe toate căile politico-diplomatice, interesele Statului român. Unele aspecte sînt cunoscute și au fost mediatizate la vremea respectivă, altele au rămas necunoscute marelui public. Dar au servit, poate chiar decisiv, la admiterea în NATO și în Uniunea Europeană, cele două mari proiecte de țară – poate și singurele – pe care le-am avut. Ar fi un moment propice pentru a tranșa printr‑un referendum ce formă de guvernămînt vrem să avem în România. După ce disensiunile dintre partidele politice din România și rezultatele unor alegeri care se dovedeşte că nu mai folosesc la nimic au ajuns deja la cote alarmante și cu proaste reflectări externe.
E nevoie să readucem în memoria contemporanilor ce a însemnat Monarhia română în istoria țării noastre. Cu momentele ei de glorie – Marea Unire din 1918 –, cu momentele ei de slăbiciune – acceptarea Dictatului de la Viena și ciopărțirea țării –, dar, oricum am suci lucrurile, republica instaurată cu anasîna de comuniștii sovietici și români pe 30 decembrie 1947 a fost un coșmar pentru poporul român. Dincolo de multele fabrici și uzine și de marile recolte care s-au risipit apoi prin pleava anilor cînd, sub conducerea PCR-ului, am trăit un deceniu, anii ’80 în mod special, de teroare, frică și foame. Poate că uităm prea ușor. Poate că ne sucim prea repede. E bine? E rău? Nu știu, nu vreau să judec acum. Dar avem o șansă, în aceste zile de doliu național decretate la moartea Suveranului României, să putem tranșa în viitorul imediat dacă dorim ca România să fie Republică sau să se revină la monarhia constituțională care ne-a consacrat în ultimii 150 de ani pe harta Europei. Aici nu avansăm simpatii sau antipatii, dacă e mai bine așa sau altfel, după cum ni se pare nouă. După zeci de ani de propagandă comunistă și antimonarhică, prin toate mijloacele și pe toate căile. Este vorba despre interesul Statului și al poporului român. Care ar putea tranșa prin vot direct și universal forma de guvernămînt din România. Ar fi un proiect de țară pentru următoarea sută de ani. Vrem monarhie, OK, revenim la ea, nu vrem, OK, acceptăm republica în toate formele ei de guvernare democratică. Fără a mai alimenta războiul româno-român, fără a ne mai isteriza pe te miri ce teme – lupta împotriva corupției nu este un proiect de țară, este un deziderat pe care orice democrație îl presupune de la sine! –, încercînd a solidariza întreaga suflare românească, dacă nu în jurul unui tron și al unui monarh, măcar în jurul unei idei.
Nu trebuie să ne lăsăm furați de micile/marile noastre orgolii și vanități personale, ci trebuie să avem o clasă politică responsabilă și devotată interesului național, de care facem mereu și mereu mare caz. Romania First ar putea deveni și pentru noi o prioritate. Încercînd o solidarizare a tuturor, reușind o nouă formulare a unui etos național fără de care putem dispărea de pe harta istoriei. Burta plină și două mașini în loc de una nu țin loc de sentiment național. Mai trebuie ceva care să dea contur nu doar punctului de pensie mai mare și unui salariu minim pe economie mai consistent. „Noi sîntem români“ nu este o rușine, ci un adevăr. De care ar trebui să fim și conștienți și mîndri. Poate că, după aceste zile de doliu național decretate de autoritățile republicane române, vom putea judeca la rece și fără idiosincrazii mărunte ce facem cu destinul nostru. Ca popor. Moartea Regelui Mihai I, care închide o secțiune importantă din istoria românilor, ar putea deschide o alta pentru viitorul României.