La Mogoşoaia, la Bucureşti
- 02-07-2014
- Nr. 729
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
Pe vremuri, la cîte un film românesc, cu sonorul prost, se întîmpla să-l întrebăm pe cel (sau cea) de lîngă noi: „Ce-a zis?“. Mi-am adus aminte de acest amănunt urmărind cu atenţie desfăşurarea lucrărilor, congresului – sau ce-o fi fost – PNL. „Ce-a zis?“ – repeta, din trei în trei minute, venerabilul Mircea Ionescu Quintus, aflat la prezidiu şi care nu înţelegea tot ce se rosteşte la microfon. Şi spunea către cine îl putea ajuta: „Ce-a zis?“. Despre săptămîna care a trecut ar fi multe de comentat. De la aspectele politice şi sportive ale Campionatului Mondial de Fotbal – cu frumoasa echipă a Columbiei şi cu blazata Brazilie, cu Franţa care poate cîştiga titlul mondial şi cu Olanda, inegală, dar eficientă, jucînd entuziasmant doar zece minute, cu Mexic –, pînă la amintirea demolării Mănăstirii Văcăreşti sau la afirmaţiile Monicăi Macovei („PNL să renunţe la tradiţia securisto-penală“, de parcă PNL ar însemna doar fripturiştii de după ’89 şi nu ar avea un lung şir de merite în edificarea României moderne şi mari – ce ruşine!), – pentru a nu mai vorbi de mizeriile scoase la lumina zilei de afacerea Bercea Mondial-Mircea Băsescu. Nici nu ştiu despre ce să scriu mai întîi. […]