Lecţii noi

Într-unul dintre cele mai bune poeme din Patria mea A4, volumul de versuri noi al Anei Blandiana, personajul colectiv şi generic (un ei care ar putea însemna ei-tinerii sau ei-oamenii-de-azi) îşi traversează propria viaţă cu ochii lipiţi de monitoare şi cu căştile puse pe urechi. Solzi pe ochi, în versiune tehno… Poemul se intitulează Pe role şi curge aşa: „Ei trec pe role/ Cu căştile bubuind la urechi,/ Cu ochii fixaţi pe monitoare,/ Fără să observe frunzele care cad,/ Păsările care pleacă,/ Ei trec pe role/ Şi peste ei trec rulînd anotimpurile/ Vieţilor lor/ Şi anii, şi veacurile,/ Fără să înţeleagă despre ce este vorba./ Ei trec pe role/ Printre umbre ale realităţii/ Despre care cred că există/ Şi printre personaje care li se par oameni,/ Mecanisme/ Create de alte mecanisme/ După chipul şi asemănarea acestora,/ În timp ce Dumnezeu/ Coboară printre ei/ Şi învaţă să meargă pe role/ Ca să îi poată salva“.   Ana BLANDIANA, Patria mea A4. Poeme noi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, 152 p.   Pînă la finalul pregnant care, ca în multe alte pagini ale volumului, adînceşte deodată o dimensiune sau o răstoarnă spectaculos pe cea deja construită, pînă la această descindere dumnezeiască printre hoardele […]