Limba nu minte

Iwonei, traducătoarea lui Thomas Mann   I În mai 1944, în faţa apropiatei catastrofe, Joseph Goebbels a publicat un articol introductiv în cotidianul Reich. Scria în el că armatele hitleriste apără Europa de sovietici, dar că guvernarea sovietică, în schimb, este bazată pe teroare şi minciună. Astăzi – scria Goebbels – sovieticii „menţin tăcerea asupra Kominternului, pentru că acum este vorba despre imperiul sovietic. Au eliminat Internaţionala şi au înlocuit-o cu imnul de stat rusesc. Au aruncat ateismul peste bord şi îl înscăunează la Moscova pe noul mitropolit. Stalin, dictatorul pătat de sînge, se preschimbă în mareşalul curat şi cu înfăţişare corectă al Uniunii Sovietice. […] Marea înşelătorie se va termina cu un glonţ în ceafă“.   Goebbels, cel mai mare mincinos al secolului al XX-lea, a spus adevărul despre Stalin. În discursul său ideologic, minţind, a spus adevărul. Dar, în acelaşi timp, spunînd adevărul, a minţit. A minţit despre lume, despre război, despre sine. În articolul său, adevărul despre Stalin a devenit o parte a minciunii despre lume. Minciuna lui Goebbels nu a determinat afirmaţia că în spatele lui Stalin stau „evreii, care sînt întruchiparea capitalismului“ într-un mod „plutocratic sau bolşevic“. Minciuna lui a fost o componentă a ideologiei […]