Limbaj muzicologic

Se întîmplă de multe ori să confundăm inteligenţa cu sensibilitatea, notorietatea cu valoarea, frumuseţea cu bunătatea, cultura cu autenticitatea, vizibilitatea cu fericirea, veselia cu succesul, banalitatea cu seriozitatea şi cu profunzimea, hărnicia cu eficacitatea. Legăm în mod automat inteligenţa de valoare, inteligenţa de autenticitate, inteligenţa de succes, sensibilitatea de bunătate, sensibilitatea de frumuseţe şi de profunzime, iar fericirea o confundăm cu succesul, cu veselia, cu valoarea sau cu frumuseţea. În acelaşi timp, luăm frumuseţea şi bunătatea drept vizibilitate şi fericire, vizibilitatea şi fericirea drept veselie şi succes…, şi lista poate continua pînă cînd epuizăm toate aranjamentele şi permutările acestor termeni (ceea ce s-ar putea să dureze mai mult decît o viaţă de om). Remarcaţi că am ales aproape la întîmplare substantive cu care sîntem (sau credem că sîntem) familiarizaţi, pe care le-am alăturat în mod mecanic, confundîndu-le sensurile în cele mai variate moduri posibile.   Să transformăm acum termenii de mai sus în adjective pentru substantivul „muzică“. Rezultă muzică inteligentă, muzică sensibilă, muzică valoroasă, muzică frumoasă, bună, cultă, autentică, veselă, de succes, banală, serioasă, profundă sau eficace. Dacă le adăugăm acestor cuvinte adjectivul muzical obţinem: inteligenţă muzicală, sensibilitate muzicală, valoare muzicală, frumuseţe muzicală, cultură muzicală etc. Le putem asocia şi […]