Livius Ciocarlie, cartograful eului precar

Pe la inceputul anilor ’70, cind, alaturi de Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu, Ioan Flora si Gheorghe Ene eram convins ca literatura romana trebuie sa-si schimbe fundamental temele, stilurile si naravurile artistice, mi-a cazut in mina o carte – intre timp disparuta din biblioteca mea personala, ferice de cel care a gasit de cuviinta sa nu mi-o mai inapoieze! – care mi-a intarit nespus de mult entuziasmul experimental de care eram cuprins pe atunci. Despre autorul ei, Livius Ciocarlie, nu stiam nimic, nu-i vazusem deloc semnatura prin revistele bucurestene ale vremii. Ceva mai tirziu am aflat ca e timisorean, si asta cu mult inainte de a descoperi ca in orasul Dicasterialului exista doi tineri prozatori de exceptie: Viorel Marineasa si Daniel Vighi, prietenii mei de azi. Cartea, aparuta in 1974, la un an dupa ce terminasem facultatea, se numea Realism si devenire poetica in literatura franceza si apartinea unui eseist sagace, cu o scriitura neutra, usor plictisita, de o teribila limpezime a ideilor, cum nu prea stiam sa existe in Romania acelui moment. Nu mi-am dat imediat seama ca ma aflam in fata unui universitar. Ba chiar m-am intrebat daca nuerta cartii nu e in realitate un pseudonim. – Livius Ciocarlie […]